Android TV/Nexus TV apare sub numele de cod Molly în codul AOSP disecat de experţi

Posted on May 10 2014 - 1:13am by Alexandru Stănescu

Un changelog AOSP şi-a făcut apariţia în această săptămână, iar cei puşi pe disecat cod au găsit câteva linii de cod care se referă la un posibil Android TV, sub numele de cod Molly. Ca de obicei când Google pregăteşte un nou Nexus, e vorba de numele unei specii de peşte, in acest caz Molly.

android-tv-movies-640x356

Acest Nexus TV este menţionat împreună cu un cod legat de set top box şi Discretix, o soluţie DRM de top pentru platformele video. Tot în liniile de cod apar şi BeMote, suport Ethernet, Nvidia şi Pano, aceasta din urmă fiind o variantă de UI aplicat peste Android. BeMote ar fi o telecomandă pentru terminal, iar changelog-ul menţionează şi control vocal, la un moment dat, deci e posibil să avem şi căutare vocală sau Google Now inclus.

În cele din urmă numele Nvidia apare la rândul său în cod, deci Android TV/Nexus TV ar putea fi bazat pe Tegra K1 sau o altă soluţie de acest gen. Evident, totul e la nivel de speculaţie în acest moment, deci nu trebuie să ne aprindem prea tare. Vom afla probabil mai multe la Google I/O, care are loc luna viitoare.

Via Tablet News