LG România lansează săptămâna viitoare noile televizoare OLED și ULTRA HD din gama 2015

Posted on Mar 25 2015 - 3:16pm by Claudiu Sima

Astăzi, în inbox-ul nostru tocmai ce a ajuns o invitație la evenimentul LG Electronics România plănuit pentru săptămâna viitoare, conferință în cadrul căreia vor fi prezentate noile televizoare OLED și Ultra HD ce au debutat în luna ianuarie la CES 2015. Filiala locală a producătorului sud-coreean ne dezvăluie că pe data de 2 aprilie vom afla ce noutăți aduce WebOS 2.0 și ce înseamnă cu adevărat tehnologia Prime Ultra HD.

unnamed

În cadrul târgului de tehnologie ce a avut loc în Las Vegas, LG a prezentat atât modele cu panouri OLED și rezoluție 4K, cât și televizoare LED ce beneficiază de aceeași rezoluție. Pe deasupra, sunt incluse la pachet și tehnologiile 3D, respectiv Smart TV prin care experiența de vizionare este dusă la un alt nivel.

Aflați că televizoarele Smart 3D 4K OLED sosesc în versiuni diferite, cu diagonale de 55, 65 sau 77 inch. În schimb, în gama de modele LED Ultra HD vom regăsi dispozitive cu diagonale de 43, 49, 55, 60, 65, 70 și 79 inch, acestea fiind destul de numeroase încât să îndeplinească până și cele mai arzătoare dorințe ale unui pasionat de conținut video. Vom reveni cu mai multe detalii de la evenimentul LG joia viitoare.

  • MariusCM

    Sunt curios ce preturi vor avea.