Nexus Player anunţat oficial, drept terminalul flagship Android TV

Posted on Oct 16 2014 - 12:16am by Radu Iorga

Android TV a fost anunţat oficial la Google I/O în acest an, dar fără un produs hardware asociat. Ei bine, un device de acest gen a sosit astăzi şi poartă numele de Nexus Player. El a fost anunţat odată cu tableta Nexus 9 şi cu telefonul Nexus 6.

Screen-Shot-2014-10-15-at-11.58.31-AM

Nexus Player este produs de către ASUS şi vine cu o nouă interfaţă, o nouă experienţă şi o schimbare de abordare. Scopul lui Android TV, platforma sa software este de a concura cu Apple TV, Amazon Fire TV şi chiar şi cu consolele Android de gaming ca Ouya. Nexus Q este precursorul acestui model, dar el nici măcar nu a ajuns să fie vandut publicului, deci a fost un eşec din start.

player-grid2-l-1024x788

Google a învăţat din eşec, iar Nexus Player vine şi cu suport Chromecast. Specificaţiile sale includ Android 5.0 Lollipop, un procesor Intel Atom quad core de 1.8 GHz, un GPU Imagination PowerVR Seria 6, 1 GB RAM şi 8 GB stocare. Avem parte şi de Bluetooth 4.1, microUSB 2.0 şi WiFi 802.11ac 2×2 (MIMO). Gadgetul costă 99 de dolari şi va fi disponibil în magazine pe 3 noiembrie.

El poate fi comandat de pe 17 octombrie şi puteţi să îi asociaţi şi un controller de gaming la preţul de 39 de dolari extra.

Screen-Shot-2014-10-15-at-11.58.46-AM

player-entertainment-1024

via mobilegeeks.com