Nu va mai fi nevoie să mijim ochii spre televizor pe viitor, mulţumită unui brevet nou Samsung

Posted on Aug 28 2015 - 11:39pm by Radu Iorga

Televizoarele, chiar şi cele moderne vin sub tot soiul de forme, mărimi şi rezoluţii, unele nu chiar ideale pentru cei cu probleme cu ochii. Inevitabil vom miji ochii uneori, mai ales către subtitrări pe un televizor aflat în celălalt capăt al camerei. Samsung vrea să oprească acest lucru printr-o tehnologie proaspăt brevetată.

c37075a47a8e2a525a8e5311c73b46f3

Noua tehnologie monitorizează ochiul privitorului şi detectează zona privită pe ecran. Apoi este ajustată automat luminozitatea în funcţie de mediul din jur şi se va schimba şi viteza afişării subtitrărilor în concordanţă cu viteza de citire a privitorului. Vor fi reglate şi fonturile şi toate aceste prin urmărirea pupilei folosind probabil un senzor special sau camera de pe smart TV.

Recunoaşterea facială şi urmărirea privirii vor fi la mare căutarea pe viitoarele televizoare smart de la Samsung. S-au dus zilele când ne îndoiam în faţă şi ne apropiam de televizor să vedem mai bine. Acum aparatul se pliază pe nevoile noastre şi poate că asta va mai rezolvă din problemele oculare ale zilei de azi.

c9af9651cab99853f9848cc38f454ad8

via iapps.im