Samsung anunţa preţurile pentru televizoarele sale SUHD şi noua gamă de modele UHD

Posted on Apr 3 2015 - 3:33pm by Radu Iorga

Samsung a anunţat oficial lansarea în SUA a noii sale game de televizoare UHD, dar şi a modelelor de nouă generaţie SUHD. Reţineţi că aceste produse sunt bazate pe Tizen OS şi au procesoare octa core la interior. Evident e vorba despre modelele curbate high end, care vin si cu o funcţie interesantă.

2015-samsung-suhd

E vorba despre Connect Box, care stochează componentele vitale ale televizorului şi poate fi înlocuită în următorii ani cu chipuri, stocare şi RAM mai puternice, transformând televizorul într-unul modular. Vârful de gama Samsung JS9500, un SUHD curbat porneşte de la preţul de 6499.99 dolari şi va fi în magazine în această lună. Printre funcţiile care ies în evidenţă pe acest model se număra “Auto Depth Enhancer”, care analizează imaginea de pe display şi ajustează automat contrastul pentru o senzaţie de adâncime crescută.

samsung-js9500-curved-suhd-tv-2-100577131-large

Modelul JS9100 aduce o diagonală de 78 inch şi un preţ de 10.000 de dolari. Printre modelele mai “ieftine” se numără şi JS8500 la 2.999 dolari, cu diagonală de 55 inch sau varianta de 65 inch SUHD la 3999 dolari. Trecând la modelele curbate UHD, cel mai accesibil este JU6700, care porneşte de la 949 dolari în varianta de 40 inch şi ajunge la 1499 dolari în versiunea de 55 inch, respectiv 2699 dolari pentru cea de 65 inch.

Aceste din urmă modele vin cu tehnologii ca Peak Illuminator, UHD Dimming şi PurColor, pentru cel mai luminos alb şi întunecat negru posibil, dar şi culori realiste.

via i4u.com