Samsung România a vândut anul trecut câteva zeci de televizoare UHD de 35.000 euro

Posted on Apr 27 2015 - 9:26am by Claudiu Sima

Acum câteva săptămâni, imediat după evenimentul în care LG dezvăluia gama de televizoare pe 2015 și în România, aflam câte televizoare a vândut acest producător pe piața locală. Astăzi, este rândul și celor de la Samsung România să dezvăluie cifrele oficiale cu privire la vânzările de televizoare din 2014.

Samsung_JS9590_SUHD

Victor Armășelu, directorul diviziei de consumer electronics Samsung România, și invitatul celor de la ZF Live totodată, a declarat faptul că anul trecut vânzările de televizoare au crescut cu 35% în România, evoluție ce i-a luat prin suprindere pe ceilalți jucători din domeniu. Cel mai scump televizor vândut de Samsung pe plan local anul trecut, a fost un device UHD de 35.000 euro, dispozitiv vândut în câteva zeci de bucăți.

S-a vorbit totodată și despre stocul actual de televizoare smart prezent în țară. Legat de acest aspect, Victor Armășelu ne-a dat de înțeles că la ora actuală sunt aproximativ 650.000 de televizoare smart în stocul din România. Mai multe detalii despre gama de televizoare Samsung SUHD 2015 pot fi găsite chiar aici în articolul de la evenimentul de presă.

via: zf.ro