Trainwreck (O tipa dezastru) Review: O comedie… dezastru

Posted on Aug 2 2015 - 7:53pm by Radu Iorga

Filmul cel nou al lui Judd Apatow, Trainwreck a fost tradus în România drept “O tipă… dezastru”, punându-ne mingea la fileu pentru un titlu precum cel de mai sus. De obicei nu am nimic împotriva filmelor lui Apatow, Bridesmaids de exemplu fiind destul de amuzant. Din păcate nu acelaşi lucru se poate spune despre Trainwreck.

trainwreck 1

El se bazează pe popularitatea comedianei Amy Schumer, considerată la ora actuală cea mai bună din acest segment de divertisment, un soi de succesor spiritual pentru Sarah Silverman. Ei bine, după cum se întâmplă cu 90% dintre comedianţi, atunci când ajung personaje principale ei dau greş. Asta se aplica mai tuturor celor lansaţi de Saturday Night Live şi nu este o întâmplare că am menţionat faimosul show.

Am văzut foarte multe feţe cunoscute din creaţia lui Lorne Michaels, printre care şi Vanessa Bayer, dar şi Bill Hader, un personaj cheie în film, iubitul lui Amy Schumer. Şi nume mari din sport apar aici, precum wrestlerul John Cena sau jucătorul de baschet LeBron James. Amy Schumer joacă rolul unei femei de 30 de ani numite tot Amy, care are ca hobby-uri relaţiile de o noapte, fumatul de iarbă şi… băutura.

Celebrity Sightings In New York City - July 16, 2014

Teoretic, ea îşi “trăieşte viaţa”, dar practic în ochii celorlalţi e văzută ca o persoană ce nu poate să îşi asume răspunderi de om matur şi să se păstreze într-o relaţie monogamă. Totul datează din copilărie, când Amy şi sora ei au fost învăţate că monogamia e un blestem. Sora, jucată de Brie Larson este o fiinţă blajina, cu un soţ cam pămpălău şi cu un fiu vitreg, care emite nişte vibes tare ciudate.

Amy Schumer şi-a făcut un brand din faptul că spune mereu fix că îi trece prin cap şi că insultă celebrităţi relativ bine văzute. În film are maxim 4-5 momente de genul, dar în rest se estompează într-o caricatură a sinelui propriu. Excelentul Bill Hader, omul cu o mie de chipuri, care a fost genial la roast-ul lui James Franco şi genial şi la Saturday Night Live în rolul lui Stefon, devine aici un doctoraş fizioterapeut, care lucrează cu mari sportivi.

trainwreck 4

Recunosc că nu mă pricep la NFL, NBA sau MLB, dar după reacţiile celor din film, sportivii care se perindă pe ecran sunt gigantici. De LeBron James am auzit şi trebuie să recunosc că îşi joacă binişorul rolul de gigant blajin, de protector exagerat al prietenului său, doctorul Aaron (Bill Hader). Revenind la Amy, pentru că ea e personajul central, jobul sau implica realizarea de articole şi materiale inedite, în cadrul unei reviste mai mult sau mai puţin posh sau glam.

Subiectele sunt cele din cele mai ciudate, de la “ăia sunt sâni?” la “usturoiul schimbă gustul spermei?” şi acestea chiar sunt titluri de articole. Vanessa Bayer este ignorată în favoarea lui Amy, pentru care redactorul şef are o afinitate. Mi-a luat foarte mult să îmi dau seama că în rolul Diannei, redactorul şef anterior menţionat este chiar excelenta Tilda Swinton.

trainwreck 5

Deşi o actriţă strălucită, ea nu putea fi considerată până acum o frumuseţe, dar în acest film arată fantastic, ca un soi de Olivia Wilde cu câţiva ani mai mare, tribut adus unui machiaj excelent şi al unei peruci perfecte. Şi dacă tot menţionez că Tilda joacă bine şi John Cena este amuzant în penibilitatea sa. El este un clişeu ambulant, bărbatul cu muşchi gigantici, obsedat de steroizi, proteine, fitness, crossfit şi cu o hiper sensibilitate la relaţiile feminine.

Tot ce iese din gura sa e fitness sau… aluzii gay. Wrestlerul se coboară foarte jos în această peliculă, dar rămâne destul de amuzant. Avem şi o scenă de sex între el şi Amy piperată cu “dirty talk” despre aminoacizi şi proteine. Spre final apare şi puţină melancolie şi sentimentalism, Amy se schimbă şi ceva în ea se rupe atunci când tatăl sau moare.

trainwreck 3

Tatăl e jucat de Colin Quinn, care suferă de scleroză multiplă şi e integrat într-un azil. El este un cinic extrem, mohorât şi morocănos şi îşi joacă bine rolul. Două cameo-uri interesante sunt cele ale lui Marisa Tomei şi Daniel Radcliffe, care au ajuns subiect de film indie neînţeles şi alb/negru, în care “Harry Potter” plimba câini în parc şi ascultă aluziile sexuale ale Marisei.

În rest, cele 2 ore (mult prea mult pentru o comedie) sunt pline de Amy bând mult, fiind ameţită, fumând iarbă, vomitând, culcându-se cu tipi pe care nu îi cunoaşte şi încercând să scape de ei cât mai repede şi tot aşa. Vulgaritatea nu lipseşte dar din fericire e de 10 ori mai puţină decât într-un film de Apatow cu soţia sa, Leslie Mann, care reuşeşte să vomite sau să aibă diaree în orice peliculă în care joacă.

Amy Schumer nu convinge în rolul său, pentru că nu ne dăm seama clar în ce măsură savurează toate acele one night stand-uri, dacă bea din alcoolism sau plăcere, dacă doar pozează în tânăra viciată sau face asta din instinct. Nu putem să intrăm în mintea ei şi percepem finalul filmului ca o mică înfrângere a miezului caracterului său. Singurul lucru bun pe care pot spune că l-am văzut aici e că rolurile au fost inversate pentru prima oară în scenele de final.

În mai toate comediile romantice, un tip se dă peste cap şi aleargă la aeroport după o tipă. Aici Amy face un gest ieşit din comun, exagerat şi fantastic pentru a îl recuceri pe bărbatul pe care îl iubea, ceea ce nu prea vezi în filme. Scena e drăguţă şi bine realizată, dar asta nu salvează Trainwreck. Îi acordăm o notă de 5.5 din 10 şi trebuie spus că sunt mii de moduri mai puţin dizgraţioase de a arăta o femeie beată pe ecran.