Xiaomi Mi Box Mini disponibil acum la nivel internaţional la preţul de 50 de dolari

Posted on Mar 10 2015 - 11:59pm by Radu Iorga

Xiaomi Mi Box Mini este un mic gadget care are rolul de a transforma un televizor banal într-un smart TV. Ei bine, aflaţi că produsul e acum disponibil şi la nivel internaţional şi costă doar 50 de dolari.

mi-box-mini_01

El este rivalul produselor de la Apple, Google, Amazon sau Apple, deci are o bătălie dura de dus. Mi Box Mini are dimensiunea unui încărcător USB şi costă 32 de dolari în China. El debuta local în ianuarie, dar acum se vinde şi în SUA, Europa şi alte regiuni. Evident, preţul mai mare e asociat taxelor de livrare. Din câte am înţeles interfaţa nu ar fi tradusă complet încă şi va trebui să o suportaţi pe cea în limba chineză.

mi-box-mini_02

Geekbuying vinde Mi Box Mini la preţul de 55 de dolari, iar pe AliExpress găsim gadgetul cu preţuri între 50 şi 60 de dolari. La interior avem un procesor quad core MediaTek de 1.3 GHz, 1 GB RAM, 4 GB stocare, iar acest device vine şi cu ieşire HDMI. Xiaomi Mi Box Mini suporta WiFi dual band, Bluetooth 4.0 şi include şi o telecomandă arătoasă la pachet.

Gadgetul rulează Android 4.4 KitKat cu o interfaţă personalizata bazată pe MIUI. Îl puteţi conecta direct la priza şi cu un cablu HDMI la televizor.

mi-box-mini_03

via liliputing